Andrei Radu, dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo. „Sunt momente grele!” Mesaj pentru fanii care au ajutat echipa

Andrei Radu, dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo. „Sunt momente grele!” Mesaj pentru fanii care au ajutat echipa
  • Publicat:

Andrei Radu, fotbalistul lui Dinamo București, a făcut dezvăluiri din vestiarul clubului din „Ștefan cel Mare”.

Fotbalistul susține că toții cei implicați la Dinamo București au probleme din cauza faptului că investitorii spanioli nu și-au respectat promisiunile, iar angajații sunt neplătiți de luni bune.

Totodată, Andrei Radu a avut și un mesaj pentru fanii lui Dinamo care au ales să le plătească primele și a ținut să le mulțumească acestora pentru sprijinul arătat în ultimele luni.

Andrei Radu, dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo

„În mod special, e de remarcat susținerea suporterilor lui Dinamo. Au venit mereu alături de noi, ne-au susținut moral și financiar, mai ales în ultimele meciuri. Au fost alături de noi și ne-au transmis o energie pozitivă care ne-a dat moral și încredere pentru aceste partide. Trebuie remarcată munca lui Cosmin Contra. A început să lege o echipă, dar e de remarcat și ce face acum mister Jerry Gane.

Acum câteva săptămâni, având în vedere condițiile grele care erau la Săftica, fanii ne-au rugat să jucăm pentru ei și asta nu poate decât să-ți ofere încredere și să te facă să fii cât mai determinat pe teren”, a spus Andrei Radu la GSP.ro.

„Sunt momente grele pentru toți cei care muncesc zi de zi la Dinamo, de la angajații clubului până la jucători. Nici angajații clubului de la Săftica n-au fost plătiți și nici promisiunile față de ei nu au fost respectate. 

Un mare merit în toată această poveste îl au fanii lui Dinamo, care ne-au susținut tot timpul și ne-au promis că ne vor susține în continuare. Ei sunt singurii care ne mai susțin în aceste momente. Mi se pare un gest extraordinar că ne oferă prime din banii obținuți din bilete `virtuale`”, a mai spus Andrei Radu.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine ilegal în România. Aceste persoane NU mai pot avea PERMIS
Devine ilegal în România. Aceste persoane NU mai pot avea PERMIS
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…